Festus e un mare fan al lui Cesar Millan, rareori pierde un episod din The Dog Whisperer.
joi, 28 octombrie 2010
vineri, 22 octombrie 2010
Sa-l ajutam pe Bruno!
Bruno a fost operat. Mai multe detalii gasiti aici.
Povestea lui Bruno, relatata de stapana lui:
Povestea lui Bruni incepe normal, intr-un cuib de 15 ghemotoace intr-o canisa. Cand s-a facut baiat mare, a fost vandut, dar din pacate, persoana care l-a cumparat chiar daca era instarita si matura, nu si-a asumat responsabilitatea dupa ce catelusul s-a imbolnavit din curtea lui de parvoviroza. Bruno a fost abandonat la cabinetul veterinar unde a fost tratat de parvo; dar in timpul tratamentului, membrul drept, a inceput sa-i necrozeze, pana a ramas fara blana si fara piele, pe tot piciorusul.
Au urmat lungi tratamente pentru refacerea tesutului mort, dar piciorul n-a mai putut fi recuperat in totalitate; pielea s-a refacut, strangand membrul in pozitia ridicata dupa cum era tinut (durerea nu-l lasa sa-si intinda piciorul si sa faca sprijin pe el).
Doctorii de la cabinetul unde a fost abandonat, au incercat sa-i gaseasca stapan, ca nu-l mai puteau tine la cabinet, fiind un caine de talie mare si in continua crestere. S-a nimerit ca inainte de Pasti, in 2008, in Vinerea Patimilor sa ajung la acel cabinet sa caut Regent (solutie contra gongilor din caminul unde statea fratele meu) si am fost “hipnotizata” de un puiut de caine, care statea in picioarele doctoritei, printre sacii cu mancare, cu capul plecat si cu o labuta ridicata; a doua zi m-am intors dupa el sa il iau acasa. Atunci am aflat povestea lui si ca e rasa Tosa Inu, ca are 6 luni si ca toata zona il cunoaste, dar nimeni nu si-a asumat responsabilitatea pentru el, sa-l ia acasa. In mai putin de trei zile eram de nedespartit, topaia in toata casa dupa picioarele mele si ma urma peste tot, asa ca m-am indragostit iremediabil. Nu am fost constienta atunci ce responsabilitate imi asum, dar daca ar fi sa o iau de la capat, as face aceleasi alegeri, fara ezitare.
La scurt timp, am aflat de un doctor ortoped, din Budapesta (in Timisoara, doctorii l-ar fi operat ca experiment, nefiind o situatie obisnuita pentru ei), unde, cu ajutorul financiar al unui client de-al cabinetului, am mers si l-am operat. Nu stiam foarte mult ce implica operatia, dar in urma ei, speram sa fie un catel normal, cu 4 membre utile. Au fost 3 luni grele atat pentru noi, cat si pentru Bruno, care avea un fixator pe care organismul a incercat sa-l respinga, provocand o infectie urata cu puroi pe tot membrul. Int-un final am scapat si de fixator si de carnea vie de pe picior si ma asteptam sa se produca o minune, dar din pacate, piciorul operat a ramas mai scurt, ii lipseste o vena principala de sange, iar articulatiile nu se mai misca.
Toate astea, in timp, au dus la fortarea celorlalte member, asa ca in septembrie 2009, l-am operat (de data asta la noi in Timisoara), la membrul stang din spate (pe diagonala cu cel operat prima oara). Operatia a fost mai mult o incercare, fiind luxatie mediala de patela si s-a incercat prinderea rotulei cu guta. Operatia a dat gres; la 2 saptamani dupa, rotula iara era sarita; si mai rau, i-am sensibilizat si celalalt membru din spate. Ne-am hotarat sa continuam sustinerea lui cu suplimente pentru articulatii si sa-i mai amanam urmatoarea operatie pana in momentul in care, oricum nu v-a mai putea sa puna piciorul jos, deoarece recuperarea stiam ca va fi de durata si vor fi iara fortate toate picioarele.
Asa ca am ajuns in prezent… Bruno nu mai poate sta in picioare. Nu se putea nimeri un moment mai greu pentru noi (financiar si fizic), dar nu avem incotro, trebuie sa ne ocupam urgent de el.
Cer ajutorul, pentru cei care pot dona o suma cat de mica sa-l putem pune pe Bruno pe picioare, ca singuri nu reusim sa strangem suma necesara intr-un timp atat de scurt.
Cont in lei:
RO44INGB0000999902175150
Cont in euro:
RO11INGB0000999902175162
Deschis pe numele Steti Cosmin Doru (Steti se pronunta Shtetzi).
Va multumesc anticipat ca ati avut rabdarea si curiozitatea sa ne cititi povestea si sa ne ajutati fiecare dupa posibilitati.
Povestea lui Bruno, relatata de stapana lui:
Povestea lui Bruni incepe normal, intr-un cuib de 15 ghemotoace intr-o canisa. Cand s-a facut baiat mare, a fost vandut, dar din pacate, persoana care l-a cumparat chiar daca era instarita si matura, nu si-a asumat responsabilitatea dupa ce catelusul s-a imbolnavit din curtea lui de parvoviroza. Bruno a fost abandonat la cabinetul veterinar unde a fost tratat de parvo; dar in timpul tratamentului, membrul drept, a inceput sa-i necrozeze, pana a ramas fara blana si fara piele, pe tot piciorusul.
Au urmat lungi tratamente pentru refacerea tesutului mort, dar piciorul n-a mai putut fi recuperat in totalitate; pielea s-a refacut, strangand membrul in pozitia ridicata dupa cum era tinut (durerea nu-l lasa sa-si intinda piciorul si sa faca sprijin pe el).
Doctorii de la cabinetul unde a fost abandonat, au incercat sa-i gaseasca stapan, ca nu-l mai puteau tine la cabinet, fiind un caine de talie mare si in continua crestere. S-a nimerit ca inainte de Pasti, in 2008, in Vinerea Patimilor sa ajung la acel cabinet sa caut Regent (solutie contra gongilor din caminul unde statea fratele meu) si am fost “hipnotizata” de un puiut de caine, care statea in picioarele doctoritei, printre sacii cu mancare, cu capul plecat si cu o labuta ridicata; a doua zi m-am intors dupa el sa il iau acasa. Atunci am aflat povestea lui si ca e rasa Tosa Inu, ca are 6 luni si ca toata zona il cunoaste, dar nimeni nu si-a asumat responsabilitatea pentru el, sa-l ia acasa. In mai putin de trei zile eram de nedespartit, topaia in toata casa dupa picioarele mele si ma urma peste tot, asa ca m-am indragostit iremediabil. Nu am fost constienta atunci ce responsabilitate imi asum, dar daca ar fi sa o iau de la capat, as face aceleasi alegeri, fara ezitare.
La scurt timp, am aflat de un doctor ortoped, din Budapesta (in Timisoara, doctorii l-ar fi operat ca experiment, nefiind o situatie obisnuita pentru ei), unde, cu ajutorul financiar al unui client de-al cabinetului, am mers si l-am operat. Nu stiam foarte mult ce implica operatia, dar in urma ei, speram sa fie un catel normal, cu 4 membre utile. Au fost 3 luni grele atat pentru noi, cat si pentru Bruno, care avea un fixator pe care organismul a incercat sa-l respinga, provocand o infectie urata cu puroi pe tot membrul. Int-un final am scapat si de fixator si de carnea vie de pe picior si ma asteptam sa se produca o minune, dar din pacate, piciorul operat a ramas mai scurt, ii lipseste o vena principala de sange, iar articulatiile nu se mai misca.
Toate astea, in timp, au dus la fortarea celorlalte member, asa ca in septembrie 2009, l-am operat (de data asta la noi in Timisoara), la membrul stang din spate (pe diagonala cu cel operat prima oara). Operatia a fost mai mult o incercare, fiind luxatie mediala de patela si s-a incercat prinderea rotulei cu guta. Operatia a dat gres; la 2 saptamani dupa, rotula iara era sarita; si mai rau, i-am sensibilizat si celalalt membru din spate. Ne-am hotarat sa continuam sustinerea lui cu suplimente pentru articulatii si sa-i mai amanam urmatoarea operatie pana in momentul in care, oricum nu v-a mai putea sa puna piciorul jos, deoarece recuperarea stiam ca va fi de durata si vor fi iara fortate toate picioarele.
Asa ca am ajuns in prezent… Bruno nu mai poate sta in picioare. Nu se putea nimeri un moment mai greu pentru noi (financiar si fizic), dar nu avem incotro, trebuie sa ne ocupam urgent de el.
Cer ajutorul, pentru cei care pot dona o suma cat de mica sa-l putem pune pe Bruno pe picioare, ca singuri nu reusim sa strangem suma necesara intr-un timp atat de scurt.
Cont in lei:
RO44INGB0000999902175150
Cont in euro:
RO11INGB0000999902175162
Deschis pe numele Steti Cosmin Doru (Steti se pronunta Shtetzi).
Va multumesc anticipat ca ati avut rabdarea si curiozitatea sa ne cititi povestea si sa ne ajutati fiecare dupa posibilitati.
luni, 18 octombrie 2010
baloane
Am vrut sa vedem daca ii plac baloanele, dupa ce am vazut cum se joaca ne-am aprovizionat cu inca 50 :)
marți, 12 octombrie 2010
marți, 5 octombrie 2010
in Sibiu
In weekend am fost in Sibiu.
Vineri noaptea ne-am trezit la 3, iar Festus astepta rabdator pe covorasul lui sa inchidem lumina si sa ne culcam. Cand a vazut ca ne schimbam si avem si bagaj, a iesit intr-un sfarsit din dormitor.
In Sibiu ne-am cazat la o vila in cadrul muzeului Astra, in afara orasului pentru a fi aproape de padure. Festus a fost foarte incantat ca am mers de cateva ori pe zi la padure, iar padurea era plina de crengi interesante, bune pentru tras si ros.
Duminica dimineata am vizitat muzeul. Din fericire am putut sa intram cu Festus. Dupa plimbare am baut o cafea la hanul muzeului si Festus s-a purtat exemplar.
Apoi am ajuns in Piata Mare.
Unde am facut o mica plimbare, el a ignorat porumbeii, dar la intoarcere era atent la o persoana in scaun cu rotile, era prima oara cand vedea un scaun de genul acesta.
Vineri noaptea ne-am trezit la 3, iar Festus astepta rabdator pe covorasul lui sa inchidem lumina si sa ne culcam. Cand a vazut ca ne schimbam si avem si bagaj, a iesit intr-un sfarsit din dormitor.
In Sibiu ne-am cazat la o vila in cadrul muzeului Astra, in afara orasului pentru a fi aproape de padure. Festus a fost foarte incantat ca am mers de cateva ori pe zi la padure, iar padurea era plina de crengi interesante, bune pentru tras si ros.
Duminica dimineata am vizitat muzeul. Din fericire am putut sa intram cu Festus. Dupa plimbare am baut o cafea la hanul muzeului si Festus s-a purtat exemplar.
Apoi am ajuns in Piata Mare.
Unde am facut o mica plimbare, el a ignorat porumbeii, dar la intoarcere era atent la o persoana in scaun cu rotile, era prima oara cand vedea un scaun de genul acesta.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
